DESPRE NOI rezultate

Dacă suntem azi pe o poziție competitivă pe piața consultanței de mediu din România, acest fapt se datorează seriozității cu care am abordat proiectele în care am fost implicați.
Fie că vorbim de proiecte de biodiversitate, scriere de aplicații de finanțare, management de proiect sau asistență tehnică, aducem cu noi în fiecare proiect o expertiză profundă și funcțională, bazată pe numărul mare și aria largă de proiecte în care echipa EPMC a fost implicată. Suntem cunoscuți pentru perspectiva holistică cu care abordăm fiecare proiect în parte, însă am demonstrat de nenumarate ori că reușim să optimizăm atât suma tuturor componentelor proiectului, cât și fiecare componentă în parte.

Dacă ar fi să rezumăm, activitatea EPMC Consulting în cifre ar arăta astfel:

  • De la înființare, din 2008 până în prezent, am elaborat documentații de conformare cu cerințele de mediu pentru investițiile a peste 100 de companii private din diverse sectoare economice, pentru divese autorități publice la nivel național, regional și local, precum și pentru operatori regionali și regii autonome;
  • Am furnizat servicii de scriere de aplicații de finanțare pentru proiecte de infrastructura de mediu;
  • Am furnizat peste 230 sesiuni de instruire pentru mai mult de 3.600 persoane din echipele de implementare a proiectelor POS MEDIU 2007 – 2013, cu tematici variate, dar relevante pentru protecția mediului: Achiziții publice; Analiza cost-beneficiu; Audit și managementul riscurilor; Comunicare în cadrul campaniilor de mediu; Comunicarea informațiilor publice; Documentații tehnice; Expert accesare fonduri structurale și de coeziune europene; Management de proiect; Management financiar; Managementul contractelor de lucrări de tip FIDIC; Managementul integrat al deșeurilor; Managementul timpului și stresului; Măsuri de prevenire a riscurilor la inundații; Nereguli și fraude în achizițiile publice; Operare instrumente IT; Protecția naturii și planuri de management al ariilor protejate; Sisteme de alimentare cu apă, epurarea apelor uzate și managementul nămolurilor.

Peste 16 ani de activitate

Înființată în anul 2008, cu capital integral privat, EPMC se bazează pe experiența vastă a peste 130 de experți multidisciplinari, fiind prezentă pe piața serviciilor de consultanță în mai multe județe din România.

Nu în ultimul rând, am furnizat (atât în calitate de contractant unic sau de lider de asocieri, cât și ca partener) servicii de asistență tehnică pentru scriere de aplicații de finanțare/management proiectelor în domenii importante de infrastructura de mediu:

Deșeuri și economie circulară

Domeniul deșeurilor municipale este unul din principalele domenii în care ne-am specializat, începând cu prima perioadă de programare 2007-2013, ulterior aderării României la Uniunea Europeană. Am fost prezenți în multe județe din România, cu scopul de realizare a primelor sisteme de management integrat a deșeurilor. În perioada de programare 2014-2020 am continuat cu elaborarea planurilor județene de gestionare a deșeurilor și cu pregătirea unor proiecte de SMID-uri. 2021-2027 este programarea în care se etapizează unele din proiectele noastre.

Apă și apă uzată

Suntem implicați, în calitate de consultanți pentru scrierea și mamangementul proiectului, precum și supevizarea lucrărilor, în pregărirea și implementarea unor proiecte regionale de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj-Sălaj, Dâmbovița, Călărași-Ialomița și din zona Valea Jiului.

Schimbări climatice – Inundații

Avem calitatea de lider de asociere sau de asociat în cadrul unor contracte de servicii de pregătire a studiilor de fezabilitate, a aplicaţiilor de finanţare (dosar complet, inclusiv analiza instituţională, analiză cost-beneficiu, analiza privind schimbările climatice, evaluarea impactului asupra mediului, studiu privind impactul asupra corpurilor de apă, etc), a proiectelor tehnice și a documentaţiilor de atribuire aferente unor investiții de apărare împotriva inundațiilor în administrațiile bazinale de apă de pe teritoriul României.

Schimbări climatice – Eroziune costieră

Eroziunea litoralului românesc la Marea Neagră reprezintă un real risc pentru mediu și, fără a se fi luat măsuri concrere de intervenție, retragerea liniei țărmului ar fi putut avea efecte devastatoare de mediu, sociale și economice. Proiectul major derulat de Administrația Națională Apele Române, Reducerea eroziunii costiere Faza II 2014-2020, în cadrul căruia EPMC Consulting realizează servicii de asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor de proiectare și execuție, pentru toate cele 11 contracte, reprezintă o provocare și o bună oportunitate pentru a ne alătura eforturilor României de a combate eroziunea la Marea Neagră și de a proteja turismul în zonă, proprietatea privată și biodiversitatea marină și a zonelor umede. Rolul EPMC Consulting în proiectul în valoare de 3,805,641.720,80 lei este acela de supervizor (diringinție de șantier) pentru implementarea cu succes a investițiilor și prevederilor finanțării publice obținute de Apele Române și, deci, pentru finalizarea cu succes din punct de vedere a calității, costurilor și perioadei de timp a contractelor de lucrări.

Eficiență energetică

Eficiența energetică a clădirilor rezidențiale și retehnologizarea sistemelor centralizate de termoficare este un domeniu în care am activat atât în finanțarea POS Mediu 2007-2013, cât și în POIM 2014-2020.

Energie din surse regenerabile

Contextul european si național de stimulare a investițiilor în domeniul energiei regenerabile în vederea combaterii schimbărilor climatice și asigurării independenței energetice a consumatorilor, ne-a oferit nouă oportunitatea de a face demersurile pentru finanțarea unor priecte de valorificare a resurselor regenerabile (biomasă, geotermal).

Sol – Situri contaminate

Reabilitarea și decontaminarea unor terenuri poluate istoric (din zona combinatelor siderurgice închise la finalul anilor 1990) a fost o provocare pentru România, încă de la momentul aderării la Uniunea Europeană. În perioada de finanțare 2007-2013, am identificat două areale (situri industriale poluate) contaminate, cărora le-am furnizat servicii de reabilitare și pregătirea pentru noi activități economice. În perioada actuală de finanțare, continuăm implicarea în acest domeniu și elaborăm aplicația de finanțare aferentă închiderii și reabilitării unui depozit de deșeuri industriale periculoase.

Biodiversitate

Preocupările crescute cu privire la protejarea şi conservarea speciilor de faună şi floră şi a habitatelor naturale, după aderarea României la Uniunea Europeană, deopotrivă cu nevoile de adaptare a legislaţiei naționale la cerinţele comunitare, sunt transpuse în servicii de evaluare permanentă a impactului pe care programele, proiectele și, în general, orice activitate economică le-ar putea avea asupra biodiversității.

Consultanță pentru derularea procedurilor de mediu

EPMC are ca obiect de activitate esential consultanța integrată în domeniul protecției mediului și al gospodăririi apelor, în vederea obținerii actelor de reglementare, la care se adaugă consultanța operativă în perioada de funcționare a investițiilor (noutăți legislative, raportare, audit de mediu etc.).

Consultanță în management de proiect - Achiziții publice

Ne adresăm autorităților contractante și entităților contractante care organizează proceduri de achiziție, cu servicii care se derulează pe tot parcursul acestora, până la semnarea contractelor.

Consultanță în elaborarea unor propuneri legislative - Fundamentarea politicilor și strategiilor

Suntem prezenți și în consultanța pentru elaborarea unor propuneri legislative bazate pe analize privind aplicarea instrumentelor economice din domeniul gestionării deșeurilor municipale și al economiei circulare, la nivel national, pentru modificări la nivelul mecanismelor tarifare și financiare aplicate în România, pentru atingerea țintelor de economie circulară, în baza modelelor de succes de la nivelul Uniunii Europene.
Ajutându-ne clienții să aducă proiectele de la idee la implementare, aducând claritate și conturând cea mai bună strategie de a atinge rezultatele vizate, având în permanență în vedere resursele de timp, financiare și de personal implicate în fiecare proiect, am reușit să construim un portofoliu solid.

Toate rezultatele muncii EPMC Consulting vin să întărească ideea că „se poate”, atât timp cât toți cei implicați au dorința si determinarea de a reuși.