EPMC invită managerii și proprietarii clinicilor private la o întâlnire unde să descopere liniile de finanțare și oportunitățile destinate domeniului medical

02.02.2016 | Echipa EPMC

Anul trecut a început, destul de timid, deschiderea competițiilor de proiecte pentru fondurile europene în cadrul programării 2014-2020. Serviciile medicale reprezintă un domeniu în care poate fi atrasă o varietate mare de finanțări – care pot ajunge la sume considerabile. Astfel de finanțări pot da un impuls extraordinar afacerilor din domeniul medical. “Dorim ca potențialii noștri clienți să cunoască aceste oportunități și să fie pregătiți pentru oportunitățile ce li se deschid.” Ne spune Stela Andrei, consultant EPMC.

Fondurile Europene nerambursabile sunt o oportunitate excelentă pentru investiții în dezvoltarea afacerii și pentru cercetare. Pentru domeniul medical, in perioada 2014-2020 se pot accesa fonduri pentru investiții în echipamente pentru dezvoltarea afacerii în cel mai larg sens. Se pot, de asemenea, finanța și construcții sau modernizări de clădiri în care vor funcționa serviciile oferite cu noile echipamente. Finanțări foarte interesante sunt oferite pentru activități de cercetare dezvoltare.

Valoarea finanțărilor nerambursabile disponibile variază foarte mult în funcție de ideea de proiect, de activitățile și investițiile de care are nevoie fiecare afacere. Există variante de finanțare din cele mai diverse, de la finanțări relativ mici, de zeci sau sute de mii de euro până la finanțări de milioane de euro. Finanțările pentru infrastructura de cercetare a întreprinderilor, oferă până la 20 de milioane de euro finanțare nerambursabilă.

Participanții la întâlnirea din 3 martie cu experții din echipa EPMC vor putea vedea ce oportunități de finanțare nerambursabilă vor fi disponibile, în ce condiții pot fi accesate, care sunt pașii de urmat – toate aceste informații fiind filtrate și selectate special pentru domeniul medical.

Agenda întâlnirii

Conferința, care va avea loc în data de 3 Martie 2016 la restaurantul BRICKS (M)eating Point, se va desfășura astfel:

  • 18:00 – 18:30 Sosirea si Înregistrarea participanților
  • 18:30 – 18:45 Prezentare EPMC Consulting, portofoliu și experți în accesarea finanțării
  • 18:45 – 19:15 Prezentare oportunități de finanțare servicii medicale
  • 19:15 – 20:00 Sesiune de întrebări și răspunsuri urmată de discuții față în față cu experții EPMC
  • 20:00 – 21:00 Newtorking

Pentru toţi cei interesati sa participe la evenimentul EPMC din data de 3 martie 2016, accesați formularul de înscriere.

Peste 16 ani de activitate

Înființată în anul 2008, cu capital integral privat, EPMC se bazează pe experiența vastă a peste 130 de experți multidisciplinari, fiind prezentă pe piața serviciilor de consultanță în mai multe județe din România.