Finanțare între 1.000.000 și 50.000.000 euro pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională
02.02.2016 | Echipa EPMC
În data de 15 martie s-a deschis apelul de proiecte al Programului Operațional Regional – axa prioritară 6.1. Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională.
Apelul de proiecte se adresează unităților administrativ teritoriale din județe sau parteneriatelor dintre acestea și vizează investiții pentru modernizarea sau reabilitarea rețelei de drumuri județene care asigură conectivitatea, directă sau indirectă, cu rețeaua TEN-T, construcția/ modernizarea variantelor ocolitoare cu statut de drum județean aflate pe traseul drumului județean respectiv, precum și investiții destinate siguranței rutiere.
Proiectele pot fi depuse în perioada 16.05-16.11.2016, valoarea proiectelor fiind între 1.000.000 și 50.000.000 euro.