Finanțări RO-Mediu, restaurare zone umede și turbării
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor MMAP), în calitate de Operator de Program pentru Granturile SEE 2014-2021, prin Programul ”Mediu, Adaptare la Schimbările Climatice și Ecosisteme (RO-Mediu)”, a lansat primele două apeluri pentru propuneri de proiecte /aplicații.
Primul este apelul pentru propuneri de proiecte pentru ”Restaurarea zonelor umede și turbăriilor”, cu un buget disponibil de 3.550.000 EUR s-a lansat la data de 16 septembrie 2020 și are termen limită pentru transmiterea Cererilor de Finanțare data de 15 ianuarie 2021, ora 14:30.
Valoarea grantului solicitat aferent unui proiect se încadrează între 700.000 EUR (valoare minimă) și 900.000 EUR (valoare maximă), cu o rată a grantului de 90 – 100%.
Solicitanții eligibili sunt (independent și/sau parteneriate ale acestora):
- organizații non-guvernamentale cu activitate de peste 2 ani în domeniul protecţiei mediului şi/sau protecţiei naturii;
- societăți comerciale, cu activitate de peste 2 ani în domeniul protecţiei mediului şi/sau protecţiei naturii;
- instituții publice în ale căror atribuții intră, printre altele, și protecția mediului și/sau protecția naturii – agenții pentru protecția mediului, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, Consilii Județene, Consilii Locale etc.;
- instituții de cercetare în domeniul protecţiei mediului şi/sau protecţia naturii;
- instituții de învățământ în al cărei curriculum se regăsesc și domeniile de protecția mediului și/sau protecția naturii.
În cadrul acestui apel se vor finanța un număr de maxim 4 proiecte care vor viza restaurarea celor 45 de zone umede/turbării selectate.
În prezent, majoritatea turbăriilor din România sunt incluse în rețeaua europeană de arii protejate Natura 2000.
Ghidul Solicitantului Ecosisteme în cadrul programului RO-Mediu 2020 si anexele/documentele de suport pentru elaborarea cererii de finanțare sunt disponibile aici pe website-ul MMAP.