Oportunități pentru proprietarii de păduri din ariile protejate
Ministerul Apelor și Pădurilor a aprobat un buget anual de 15.796.530 euro prin care se acordă compensații proprietarilor privați care nu au voie să exploateze păduri virgine sau alte arii protejate intacte.
Astfel, proprietarii de păduri aflate în arii protejate și proprietarii de păduri virgine (păduri fără drumuri de acces, fără exploatații forestiere sau alte activități curente) din aria natuală protejată Valea Ierii, județul Cluj vor putea solicita compensații materiale pentru protecția acestora.
EPMC, în calitatea sa de custode al ariei naturale protejate ROSCI0263 Valea Ierii (localizată în județul Cluj), care are o suprafaţa de 6.289 ha (domeniul public reprezintă 92% din suprafața ariei naturale protejate, domeniul proprietate privată 5%, iar pentru 3% nu se cunoaște situația juridică a terenului) va continua activitățile de patrulare în teren și semnalare a activităților antropice. De asemenea, vom ține la curent publicul intersat cu privire la normele metodologice de acordare a acestor compensații.
Din suprafața sitului de 6.289 ha, o proporție mare este reprezentată de păduri 5.770 ha – 91% (habitatele 9110, 9130, 9170, 91E0*, 91V0 și 9410), iar restul de aproximativ 570 ha – 8% pajiști și 10 ha – 1% construcții și terenurile acestora. Aproximativ 10% din totalul suprafețelor de pădure reprezintă pădure virgin.
Ultimele păduri virgine ale Europei
Pădurile virgine și zonele de protecție strict sau integrală din parcurile naționale și naturale mai acoperă doar 2% din suprafața României. Aceste păduri sunt ultimul adăpost sigur pentru mii de specii de floră și de faună unice în Europa. În aceste păduri mai trăiesc încă mai mult de jumătate din toți urșii, lupii și râșii de pe teriotoriul Uniunii Europene. O parte dintre aceste păduri aparțin statului și, teoretic, ar trebui să fie protejate. O altă parte, însă, au fost retrocedate de drept și aparțin fie unor proprietari privați, fie unor forme asociative (obști și composesorate).
Proprietarii de astfel de păduri nu își permit să țină aceste păduri sub protecție, sau, în cazuri des întâlnite, nu le pasă de ele și le exploatează ilegal. Compensațiile pot salva atât ultimele păduri intact, cât și comunitățile locale, ajutându-le să supraviețuiască.