Start pentru finanțarea rețelei de alimentare a mașinilor electrice prin Administrația Fondului de Mediu
Începând cu 15 septembrie 2016 primăriile, instituțiile publice și agenții economici cu amplasamente disponibile la autostrăzi, drumuri europene și naționale pot dezvolta proiecte de infrastructură de alimentare verde, adică pot depune cereri de finanțare pentru o finanțare de maxim 900.000 lei, 80% nerambursabil.
Programul este finanțat prin Administrația Fondului de Mediu și beneficiază de un buget pentru apelul din 2016 de 70.000.000 lei, ținta programului „Infrastructură de alimentare verde” fiind de 6.000 de puncte de alimentare instalate în rețea, până în anul 2020.
Programul permite instalarea atât a punctelor de încărcare cu putere normală, egală cu 22 kw curent alternativ cât și a celor cu putere înaltă, mai mare de 22 kw curent continuu.
Locațiile care pot fi dotate cu chargere rapide sau normale conform viziunii Programului sunt: parcările publice, parcări destinate sau care deservesc punctele de interes public (baze sportive, săli de spectacole, instituții publice, centre comerciale, unități hoteliere, gări, aeroporturi, benzinării), parcări cu acces direct la autostrăzi, drumuri naționale sau europene.
Cei care vor aplica în cadrul sesiunii de finanțare trebuie să prevadă în proiectul cu care aplică locuri de parcare corespondente numărului de puncte de încărcare care trebuie marcate distinct și semnalizate cu panouri de informare.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ministru: ”Suntem convinși că imediat ce rețeaua va fi activă și va permite traversarea României de la un capăt la altul, cu o mașină 100% electrică, cu costuri de sub 50 de lei, acest mod de transport va deveni o opțiune importantă pentru mult mai mulți români. Ne dorim ca primăriile să joace un rol important în acest Program, să aplice și să contribuie la tranziția către orașe inteligente”.
Potențialii beneficiari: primăriile din localități cu mai mult de 50.000 de locuitori, instituțiile publice și agenții economici din astfel de orașe, agenții economici ale căror sedii sociale sau puncte de lucru au acces direct la autostrăzi, drumuri europene și drumuri naționale.
Sursa: AFM